Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) își pot depune până vineri, 24 octombrie 2025, candidaturile pentru a obține Bursa „Sfântul Dumitru”, oferită de UAIC și prof. univ. dr. Dumitru OPREA, rector al universității în perioada 2000-2008.
Bursa „Sfântul Dumitru” reprezintă o recunoaștere a excelenței pe plan academic, a performanței în cadrul competițiilor științifice studențești şi a implicării sociale a studenţilor UAIC.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează joi, 16 octombrie 2025, ora 16.00, în Mansarda Muzeului UAIC (str. Titu Maiorescu, nr. 12), Conferința Istorici la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
În vederea premierii studentilor/absolventilor în cadrul Zilelor Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași- editia 2025, fiecare facultate va nominaliza, în baza criteriilor de mai jos, două categorii de studenți:
1. câte un student absolvent din ultimul an academic încheiat, de la fiecare nivel de studiu (licență, master și doctorat).
2. un student voluntar.